De dimineață am citit un articol al unui celebru nutriționist (nu are rost să-i menționăm numele și asta pentru că eu consider că nu este frumos să arunci cu noroi în cineva ca să câștigi popularitate) care propovăduia sus și tare că kilogramele se pierd numai cu foarte puțină mâncare.
Cu tot respectul cuvenit, nu pot fi de acord cu spusele doamnei. De ce? Pentru că un organism înfometat nu numai că va răspunde negativ și agresiv dar va câștiga în continuare în greutate, indiferent cât de mică și redusă este cantitatea de mâncare. Orice persoană o să reziste 3-4 zile, maxim o săptămână, după care o să rupă frigiderul și va compensa din plin perioada în care s-a înfometat și chiar dacă a pierdut kilograme acestea se vor redepune rapid.
Am suficienți ani în care să văd prin experiența personală și prin experiențele celor apropiați, care, ori de câte ori au adoptat această metodă au dat greș. Scăderea în greutate se obține cu alimentație echilibrată, cu o combinație corectă, cu suficientă hrană cât organismul să nu intre în „starea de criză” și cu foarte multă mișcare fizică.
Sportul este foarte important pentru starea generală de bine și sănătate, fie că vrei să scapi de câteva kilograme, fie că vrei să te simți bine pur și simplu. Cu o singură condiție: să fie făcut cu consecvență și să-ți placă acea metodă de mișcare. Dacă nu-ți place metoda de mișcare, o vei respinge și o vei considera tortură. Trebuie să-ți placă atât de mult încât să mergi cu plăcere și să ajungi la acel nivel încât organismul tău „să țipe” de dor de mișcare.
Nu pot să fiu de acord că înfometarea poate să dea rezultat pe termen lung.
La studioul meu au ajuns foarte multe persoane care au consultat specialiști în nutriție și cărora li s-a interzis sau au fost sfătuite să nu facă mișcare în timpul dietei. De ce? Eu sunt siderată! Mișcarea face bine! Știți ce se întâmplă cu un organism care pierde foarte multe kilograme și nu face sport? Cum arată acel corp? O persoană care nu face niciun fel de mișcare (într-un program sau dietă) și pierde mai mult de 5 kg va avea o musculatură atrofiată, va avea o piele flască, fără elasticitate și atunci acea persoană va trece de la o problemă la alta. Deși obține greutatea pe care și-o dorește va avea un corp în care nu se va simți bine.
Scăderea în greutate se obține prin reducerea treptată din necesarul zilnic (exemplu: dacă necesarul caloric este de 1800 de calorii, vom reduce la început numai 200 de calorii) dar sportul trebuie să fie parte integrantă din acest program de slăbit. Și alimentația și programul de sport trebuie să fie personalizate, nu copiate de pe internet sau făcute după ureche. Iar dacă cineva consideră că am greșit făcând această afirmație, rog acea persoană să-mi argumenteze de ce nu este așa.
Sportul și alimentația adecvată sunt ingredientele ideale pentru a ne simți bine. Sunt de acord, o persoană care nu este obișnuită să facă mișcare și începe o dietă, în primă fază, chiar dacă începe să facă mișcare, o să constate că numărul kilogramelor rămâne aproape neschimbat deși corpul o să arate diferit pentru că începe să se modeleze. Dar vorbim de o perioadă foarte scurtă de timp. Cântarul o să ne arate altă cifră, kilogramele vor merge în jos și rezultatul nu va întârzia să apară dacă nu vom renunța nici la sport nici la alimentație.
Sportul vine în completarea alimentației iar în proporții ideale (80% nutriție, 20% sport) ne ajută să ne atingem ținta propusă. Aceasta poate fi: scăderea în greutate, creștere sau scădere a masei musculare, articulații sănătoase, postură corectă, flexibilitate și forță crescute.
Eu nu consider că persoanele cu kilograme în plus sunt sedentare, lipsite de ambiție sau dezinteresate de felul cum arată. Aceste persoane se pot confrunta cu un metabolism leneș, cu o genetică „încăpățânată” sau și mai grav cu probleme de sănătate. Indiferent care ar fi cauza, aceste persoane au nevoie de ajutor. Să nu judecăm pe nimeni de felul cum arată.
Mâncați echilibrat! Faceți sport ori de câte ori aveți timp! Odihniți-vă corespunzător! Hidratați-vă bine! Fiți optimiști! Zâmbiți mai des!