Încă un pas… înainte

Pentru fiecare etapă a vieții tale primești răsplata universului.

Eu o simt (sub formă de fluturași în stomac) și mă bucur de această răsplată manifestată în foarte multe moduri, unul dintre ele fiind, de data aceasta, o nouă apariție într-o revistă recunoscută și apreciată de doamne.

Este vorba de „Femeia”, cea care respectă valorile sexului frumos și vine în sprijinul clientelor sale cu minunate articole de conștientizare, sensibilizare și informare.  Totodată susține Femeia, sub toate formele în care apare ea în viețile noastre: Femeia-antreprenor, Femeia-intraprenor, Femeia-iubită, Femeia-soție, Femeia-mamă.

img_0494

Pe drumul meu ca antreprenor am cunoscut mai multe publicații cu care am și colaborat și fiecare apariție mă face să-mi doresc și mai mult să împart cu cei din jurul meu toate cunoștințele acumulate din domeniile mele dragi, sport și nutriție.

Când vine vorba de Pilates, întotdeauna spun că este mai mult decât o metodă de antrenament. Este o terapie vie! Antrenează corpul, mintea și respirația.  Mușchii sunt tonifiați, articulațiile devin  mai mobile și stresul este eliminat din corp cu fiecare respirație.

Nevoile noastre sunt diferite și capacitatea de menținere a efortului este diferită, dar Joseph Pilates spunea

„În 10 ședințe vei simți diferența, după 20 vei vedea diferența iar după 30 vei fi cu totul alt om.”

Sunt întru totul de acord iar cine practică Pilates știe despre ce vorbesc.

Doamnelor, vă recomand să citiți revista Femeia și nu neapărat acest număr pentru că eu am apărut în el, ci lună de lună deoarece este o publicație de valoare, care oferă informații prețioase și validează oameni excepționali.

Facebook
WhatsApp
Pinterest
Twitter
LinkedIn